Colegiul național de muzică "George Enescu"

George Enescu

George Enescu personalitate  a culturii româneşti şi universale

19 aug. 1881, Liveni, Botoşani, România - 4 mai 1955 Paris, Franţa

 

                                  In mod firesc ne putem întreba care este motivul pentru care tocmai numele lui George Enescu se află înscris – iată! –  pe frontispiciul Colegiului nostru, instituţie de învăţământ muzical artistic care, de aproximativ o jumătate de secol, fiinţează în partea de Nord a Bucureştilor. O ştim cu toţii, pe bună dreptate Enescu este considerat a fi cel mai important muzician român. Nu ar fi, poate, suficient. In plus Enescu ilustrează personalitatea artistului, a muzicianului complex, a artistului, a cetăţeanului legat puternic de ceea ce se poate numi natura spirituală a ţării sale. Este în egală măsură personalitatea autentică a creatorului european, temeinic ataşat destinului european al

                                                     naţiei sale, al ţării sale.

           Astăzi, îl percepem pe George Enescu drept cel mai important compozitor român. In timpul vieţii era cunoscut drept un uimitor violonist; iar aceasta alături de ceilalţi doi mari maeştri ai arcuşului care au fost Jacques Thibaud şi Fritz Kreisler, artişti care, împreună cu compozitorul, panistul Bela Bartok, au împodobit viaţa muzicală a primei jumătăţi a secolului trecut. Relaţiile de prietenie, de reciproc respect, de bună colaborare, i-au adunat situându-i de partea adevărului artistic, promovând valorile umaniste ale muzicii, ale artei; iar aceasta în perioade deosebit de încercate ale istoriei continentului nostru, în deceniile de mijloc ale secolului al

                                                                         XX-lea.

     Enescu a fost în egală măsură dirijor şi pianist. A condus concerte ale orchestrei Filarmonicii bucureştene, ansamblul Operei Române, a apărut la pupitrul dirijoral al unor prestigioase colective simfonice din Franta, din Statele Unite ale Americii, din Anglia. A fost un excelent pianist. Ne-o demonstrează lucrările sale pentru pian, spre exemplu Suita op.10, lucrările sale camerale cu pian, Cvintetul, Cvartetul. Pentru noi cei de astăzi, pentru tinerii învăţăcei ce parcurg drumul către muzică, pentru muzicienii performeri, pentru teoreticieni, Enescu este figura emblematică a artistului pedagog. A îndrumat paşii pe tărânul muzicii ai vilonistului Yehudi Menuhin, a fost naşul întru muzică al pianistului Dinu Lipatti, personalităţi de adâncă semnificaţie ale artei secolului trecut. Obedienţa faţă de semnele partiturii, faţă de notaţiile compozitorului, stăruinţa privind desluşirea adevărului aflat în spatele semnelor textului muzical, constituie o conduită de neclintit a muncii lui Enescu cu sine

                                                                             însuşi.

     S-a născut la Liveni, în Moldova, într-o familie de oameni harnici, înstăriţi. A început studiul viorii la 4 ani. Primele manifestări în plan componistic le dovedeşte la 6 ani. Primele îndrumări profesionale le primeşte de la compozitorul

Eduard Caudella. A studiat la Viena şi la Paris. A fost marcat de personalitatea lui Johannes Brahms artistul care în anii târzii ai senectuţii asista la repetiţiile orchestrei elevilor Conservatorului din Viena. La vârsta de 8 ani are prima apariţie publică în calitate de violonist, iar unul dintre ziarele vieneze îl apreciază drept „un Mozart român”.

       La Paris, ulteiror, a studiat cu compozitori, cu pedagogi de talia lui Jules Massenet sau Gabriel Fauré, artişti ce lasă vădite urme în creaţia enesciană; am în vedere eleganţa, distincţia, farmecul seducător al expresiei melodice, al relaţiilor armonice supleţea formei muzicale a lucrărilor.

Printe colegii săi se numără compozitori precum Maurice

                                                Ravel şi Florent Schmitt.

      Incă din anii tinereţii, din anii studenţiei sale pariziene, Enescu a pătruns în circuitul important al valorilor muzicale componistice; debutul său îl dotorează protectoarei sale, Elena Bibescu. Implinise vârsta de 17 ani. Prima sa lucrare importantă, op.1, cunoscuta „Poemă română”, este prezentată în cadrul celebrelor concerte „Colonne” din Paris. Este anul în care dă primul său concert la Bucureşti. Se bucură de admiraţia M.S. Regina Elisabeta a României, ea însăşi o cunoscută poetă a timpului, cea care semna sub pseudonimul Carmen Sylva. Enescu este invitat să concerteze în Salonul de Muzică al Castelului Peleş, Sinaia.

      In primii ani ai secolului, Enescu compune câteva dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale cum sunt cele două Rapsodii pentru orchestră, lucrări care şi astăzi, la peste o sută de ani de când au fost concepute, se află în continuare în top-ul creaţiilor simfonice apreciate de publicul de pe toate meridianele culturale ale lumii. Urmează prima Suită pentru orchestra op.9 (1903), prima Simfonie în mi bemol major, op. 13 (1905), Şapte cântece pe versuri de Clement

                                                       Marot, op. 15 (1908).

     Activitatea sa artistică se împarte între Bucureşti şi Paris. Incep primele turnee de concerte susţinute în diferitele ţări europene, colaborări realizate în compania unor mari personalităţi ale timpului cum sunt Pablo Casals, Louis     

                                                  Fournier, Alfredo Casella.

         In timpul primului război mondial rămâne la Bucureşti. Dirijează Simfonia a IX-a de Beethoven, pentru prima oară în versiune integrală în România, de asemenea lucrări de Hector Berlioz, Claude Debussy, Richard Wagner, de asemenea propriile sale creaţii, Simfonia a 2-a (1913), Suita a 2-a pentru orchestră, op. 20 (1915).

      In anul 1913 iniţiază prima ediţie a Concursului Naţional de Compoziţie, în scopul stimulării creaţiei muzicale româneşti. Finanţat generos din propriile fonduri, competiţia oferea primilor laureaţi posibilitatea de a se specializa la

                                                     conservatorul din Paris.

       După război maestrul reia activitatea concertistică internaţională susţinută în diferite ţări europene şi în Statele Unite. Peste ocean începând cu anul 1923, a început să conducă prestigioase colective sifonice cum sunt orchestrele simfonice din Philadelphia, din Boston, din Chicago.

Activitatea sa de pedagog devine importantă. Printre studenţii săi trebuie enumeraţi Christian Ferras, Ivry Gitlis, Athur Grumiaux şi Yehudi Menuhin. Acesta din urmă a menţinut un adevărat cult, o afecţiune cu totul specială pentru Enescu. „Pentru mine, Enescu va rămâne una dintre minunile lumii reale”, spunea Menuhin. „Rădăcinile sale puternice, nobleţea sufletului său îşi au originile în ţara sa, o

                                   ţară de o incomparabilă frumuseţe”.

            George Enescu dispunea de o memorie prodigioasă. Absolut uimitoare. Era terenul fertil pe care se desfăşura gândirea muzicală a compozitorului. Pe acest temei Pablo Casals l-a apreciat pe Enescu drept artist de autentică natură

                                                        muzicală mozartiană.

            In anul 1936, la 13 martie, la pera din Paris, are loc premiera operei sale „Oedipe”, scrisă pe un libret de Edmond Fleg. Succesul a fost emoţionant.

    In timpul celui de al doilea război mondial Enescu rămâne la Bucureşti. Se distinge in calitate de dirijor dar şi de promotor al creaţiei unora dintre tinerii compozitori români, Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ion Perlea,Theodor 

                                                                   Rogalski…

     In aprilie 1946 susţine un turneu de concerte în Uniunea Sovietică unde stabileşte contacte cu personalităţi de primă importanţă ale muzicii, cu Dmitri Şostakovici, Aram Haciaturian, Kiril Kondraşin, Lev Oborin, David Oistrach…

     In mijloc de septembrie, însoţit de Maria, soţia sa, pleacă în turneu în Statele Unite ale Americii. La revenirea în Europa se stabileşte la Paris şi nu va reveni în ţară în semn de protest faţă de regimul comunist instaurat la Bucurşti.

     Printre ultimele sale lucrări pot fi enumerate Cvartetul pentru corzi nr. 2 op.22, poemul simfonic Vox Maris op.31,

                                               Simfonia de cameră op.33.

      Enescu moare în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 şi este înmormântat în cimitirul Père Lachaise din Paris.

     Trebuie, de asemenea, observat faptul că George Enescu este iniţiatorul unor instituţii muzicale cum sunt Opera Română din Bucureşti – cu acest prilej a dirijat în primă audiţie în România, în anul 1921, opera „Lohengrin” de Richard Wagner. A înfiinţat Societatea Compozitorilor Români, a susţinut prima audiţie a integralei cvartetelor           

                                                               beethoveniene…

          Repertoriul violonistic enescian avea la bază integrala Sonatelor si a Partitelor de Johann Sebastian Bach.